Flegme Acide

Păreri prejdenţiale

celalaltmojarcuvenin — Thu, 17 Sep 2009 13:58:05 +0000

Beleam eu ochii prin ce se mai zice pe interneţi, şi dau cu ei, ochii, de un titlu de ştire. Bine, mint. De fapt, de un “preview” al unui titlu de ştire.

Băsescu: Românii au un IQ peste media europeană.

Da, normal. E adevărat. MAI ALES când noţiunea de “medie europeană” e egală cu noţiunea de “Băsesc”.

Şi-acu, concluzia, cu dedicaţie băsescilor de pretutindeni:

…… [Aici ar fi fost un text deştept, dar n-ar fi fost în stare să-l înţeleagă niciunul dintre destinatarii dedicaţiei. Aşa că... la ce bun?!]

Buchete de spini, la început de an

mojarulcuvenin — Tue, 15 Sep 2009 13:46:20 +0000

Azi voi fi în tendinţe. Adică în pas cu moda. Dacă tot a început şcoala…

Am câteva dileme ce mă presează an de an în această perioadă… “magică”. După cum cere tradiţia, bulgărele se formează de la o grămăjoară, şi, prin rostogolire, devine mare, mai mare şi mai mare. Cam aşa stă treaba şi cu dăscălimea şi tot ce înseamnă această specie.

De ceva ani, de pe la mijloacele lui august apar zvonuri cum că parcă s-ar pregăti de noi proteste, că neah, nu sunt bune nici anul acesta salariile. Acuma deh, suntem o ţară europeană, mai nou doar politic vorbind, şi atunci trebuie să avem salarii de acelaşi nivel cu restul europenilor, nu? Treaba e simplă, nu se necesită doctorat să pricepi lanţul cretinismelor.

Boon. Se apropie vertiginos începutul de an şcolar. Peste tot explozie de ştiri care mai de care mai însiropate cu jeg cvasi-sentimental, cu zâmbete perfide de elevi şi părinţi preocupaţi cu evaluarea celui de lângă. Flori… câte or mai fi. Maşini… câte poate cuprinde şoseaua de lângă şcoală (parcarea e pentru retardaţi, eşti zero barat dacă te înfigi cu poşirca în parcare şi nu ţi-o caci în faţa porţii instituţiei şcolare).

Şi acum tam-tam, pregătiţi tobele….. Apar cadrele. Didactice, bineînţeles. Mă uit la mutrele ipocrite, aparent mişcate de parada clovnilor infatuaţi.

A trecut şi ziua întâi. Preludiul pentru ceea ce urmează a luat sfârşit. E timpul să se treaca la acţiune. Presimt un prag minim de 2 săptămâni, in care vor trece la grevă. Şi poc, vacanţă neaşteptată. Se mai negociază, se tărăgănează, se vorbeşte, se pierde vremea, şi poc, haideţi la cursuri. Vin elevii şi la cursuri, dezamăgiţi de prea-scurta pauză pentru neuronii lor încărcaţi de atâtea învăţăminte (NOT).

Şi din nou grevă, şi poc vacanţă. Şi tot aşa, un mic spectacol de stradă devine show, iar show-ul devine circ. Arena mizeră ne prezintă episoade patetice din existenţa lor. Fătarea unor lepădături sociale, cu titulatură selectă. Ei sunt dascăli! Sunt excremente care manjesc minţile retarzilor cu vorbe alese. Mint cu înverşunare privindu-te în ochi. “Încă un prost”… e singura descriere pe care ţi-o poate acorda. Asta dacă nu eşti vreun ştab cu buzunarele atârnânde de bănet şi cu un prunc semi-retardat, dar cu aere de mare înţelept, ancorat în lateral.

Într-un final vor primi un procent la salariile ne-meritate şi se vor calma. Da, ştiu, Nu ar trebui să primească nimic! Dar nimic!

Aşa că stau şi mă uit cu neputinţă la căcarea în pantaloni a celor care ar trebui să stopeze defilarea de cretini. Sunt toţi un jeg imens, o grămadă de dejecţii infecte, mascate cu parfum de lux.

V-aş reteza gleznele şi v-aş pune în genunchi în faţa crizei, în faţa adevăraţilor dascăli, în faţa părinţilor neputincioşi şi, mai ales, în faţa pruncilor care, graţie unor infecţi ca voi, nu au parte de ceea ce s-ar numi carte. V-aş pune sub genunchi porumbul de la colţul celor pedepsiţi şi v-aş lega spinarea de ruguri bogate în spini. V-aş coase pleoapele de arcade, ca să vă beliţi felinarele la necazurile din jur şi să vedeţi cum creşte rodul prostiei voastre: un prunc ratat profesional, răpus de societatea mult prea crudă. Să vedeţi părinţi cu sufletele sfâşiate de soarta copiilor lor, căutând prin buzunarele rupte câte un bănuţ. Să cumpere o lumânare. Să aibă o luminiţă, ca să-şi înveţe odraslele să citească.

Dar voi vreţi grevă şi măriri salariale, lepădături ordinare ce sunteţi!

“Fiecare pasăre pe limba ei piere”

mojarulcuvenin — Wed, 09 Sep 2009 08:56:12 +0000

Încă îmi trec fiori reci pe şira spinării la gândul că am întâlnit, întâlnesc şi voi întâlni cea mai josnică fiinţă din lume. Pe TINE.

Definiţia ta este simplă: lingău. Sau pupincurist. Te las să îţi alegi apelativul. Oricum tot patetic eşti.

Întreaga ta existenţă se bazează pe prezenţa unei perechi de buci între care să îţi prestezi activitatea.

Pentru tine nu contează cât sunt ele de maro, de mizerabile, de mari sau de mici, de păroase sau epilate. Contează doar existenţa lor în jurul obrazului tău.

Închizi ochii, inspiri ce a mai rămas din aerul curat şi încă neflatulat, după care execuţi cu nonşalanţă binecunoscuta-ţi mişcare de ţuguiere a buzelor, întru imediata curăţare a locului de muncă.

Da, e locul tău de muncă. Îţi aduce beneficii sau din contră. Şi aici te intreb EU: cât vor dura beneficiile muncii prestate de tine? Nu te întreb ce vei obţine, deoarece e clar că, şi pentru o perioadă relativ scurtă, ceva ceva tot vei obţine. Măcar un ruj de culoarea ciocolatei.

Dar ceea ce tu nu ştii este faptul că vei rămâne aceeaşi scârbă, aceeaşi mizerie şi acelaşi excrement al societăţii. Şi vei pierde.

Tot EU îţi voi prezenta graficul ascensiunii şi decăderii ego-ului tău.

Întâiul tău scop este să distrugi. Să distrugi orice şi pe oricine îţi stă în cale. Fapt ce mă face să cred că trăieşti într-un întuneric permanent, într-o teamă continuă. Te temi să nu fii sfâşiat de lamele societăţii. Te temi să nu pici fără să fi făcut nici măcar un pas înainte. Aproape că te înţeleg. Aproape că te compătimesc. Dar nu…

… pentru că observ că următoarea oprire pe coordonatele graficului este transpunerea temerilor tale în scopuri înalte, ca de exemplu ascensiunea pe scara profesională. Aproape că reuşeşti. Cu un rânjet diabolic îţi clădeşti mormanul de „cadavre”, îl estetizezi cu suferinţa celor decăzuţi, si începi să urci.

Aici atingi un cu totul alt nivel. Eşti în vârful carierei tale. Ai primit ceea ce ai cerut. Perechea de buci cu adevărat importantă. Doar că apare un impediment. Ele deja au fost şi sunt scăldate de multe alte limbi, la fel de patetice ca şi tine. Şi atunci încerci pentru prima dată sentimentul de panică. Grimasele iau locul rânjetului sardonic. Broboane de sudoare îţi invadează fruntea. Şi din nou te temi. Te temi de faptul că eşti transpus în propriile-ţi victime, de faptul că ai eşuat lamentabil până şi în a fi cel mai bun la capitolul pupincureală.

De aici începe decăderea. Deja ţi-ai atras doza letală de scârbă din partea tuturor şi, cel mai grav, din partea celui al cărui dos era ţinta supremă.

Vei fi tratat exact cum meriţi. Eşti o târâtură, deci vei fi strivit în picioare. Eşti un excrement, deci vei fi privit cu scârbă. Eşti o voma, deci vei fi eliminat fără regret.

Vei fi bătut de soarta în ultimul hal.

Şi nu în ultimul rând de MINE. De mine, care urăsc specia ta din răsputeri. Aş vrea să te pot crucifica pe ruguri spinoase. Să jupoi de pe tine fiecare strat de epidermă. Să te văd sângerând în timp ce îţi crestez rânjetul pe faţă. Să te văd urlând cu lacrimi de sânge când îţi voi înfige în trup câte un ghimpe pentru fiecare om pe care l-ai nenorocit.

Şi cel mai tare mi-aş dori să te văd în genunchi. În faţa mea. Să te târăşti şi să îţi ceri iertare pentru tot ce mi-ai făcut.

Nu, nu te voi ierta. În schimb te voi blestema cu venin şi te voi închide în propria-ţi suferinţă pentru eternitate.

Aş vrea să nu te fi cunoscut niciodată, să nu ajung să am gândurile astea despre tine. Dar din păcate trăiesc în realitate. Şi aici trăieşti şi TU.

… se afundă ca plumbul şi iese ca frunza

mojarulcuvenin — Tue, 08 Sep 2009 14:46:39 +0000

EU am să îţi povestesc puţin despre tine, care minţi fără neruşinare.

TU eşti toată tagma umană, rasă stilată şi fină, elegantă şi domnească.

TU eşti politicianul care îmi vâră pe gât nimicuri electorale, îmi promite viaţă la nivel înalt, îmi promite buzunarele decent conturate, dar de fapt mă minte. Mi-e scârbă de mârşăviile tale şi de vorbele diabetice cu care scuipi gloata. Zi de zi mă împiedic de umbra ta şi mă roade faptul că exişti. Mă macină pe dinăuntru şi nu mă face decât să simt pentru tine un dispreţ total şi o dorinţă vie de a te vedea dormind în propriul tău jeg. Mă întreb uneori dacă ai discernământ, dacă ai suflet, mai bine spus. Tu pretinzi că ai, că eşti alături de mine, că lupţi pentru mine şi cu mine. Dar EU ştiu că pentru tine sunt doar o sursă de venit, o posibilă grămăjoară de verzişori, sau probabil un plin pentru bolidul tău. Şi rânjeşti. Rânjeşti fără să îti pese că EU te voi urî şi în final te voi detrona. Te voi coborî de pe soclul tău de fildeş şi îţi voi zdrobi creierii cu vorbe de duh. Te voi hrăni cu multe organe înfipte în frigiderul tău, în timp ce ţi-aş smulge capul şi te-aş scuipa cu flegme acide, dedicate cu drag scârboşeniei tale. Şi toate acestea pentru că mă minţi…

TU eşti colegul de servici, care mă piveşte în ochi, adoptă un surâas diabolic, şi îmi vinde cele mai rotunde şi mai dulci gogoşi. Mă uit la tine şi îmi vine să îţi vâr un pumn între coaste, să urc până la bot şi să îţi şterg rânjetul cretinoid de pe fatţă, tocmai în momentul în care te gândeşti că m-ai făcut. Dar nu, nu te voi lovi. Cel puţin nu fizic. Te las să musteşti de bucurie că m-ai învins. Te las să te uiţi cum plec uşor capul. Dar tu nu ştii că EU îmi voi ţine capul plecat doar câteva secunde, după care te voi scuipa între ochi cu flegme acide, cu venin şi cu multă ură. Dar totul într-o manieră distinsă, asemenea minciunii tale. Finalul e simplu: te voi distruge, atât fizic, cât şi moral. Vei încerca să contra-ataci, dar ochii mei întunecaţi îţi vor amuţi glasul, şi pălmile-mi călite de minciunile tale se vor mula perfect pe mutra ta. Vei fi doar un ratat cu un suflet de căcat. De ce? Simplu. Pentru că mă minţi…

TU eşti amicul meu. Eşti cel care se presupune că ar trebui să mă sprijine când îmi e greu, să mă sfătuiască la nevoie. În concluzie, să îmi fie alaturi, să demonstreze definiţia lexicală a acestui cuvânt. Dar tu eşti o scârnăvie mârşavă, care mă jupoaie de viu. Tragi pielea de pe mine ca să te lăfăi în confort. Îmi frângi oasele ca să te poţi sprijini. Mă zgârii cu gheare înveninate în timp ce îmi zâmbeşti. Iar mai apoi mă îmbrăţişezi. Ca un prieten bun ce eşti. Şi atunci simt cum pulsul meu o ia razna şi cum inima bate accelerat. Totul se întunecă şi redevin EU, cel care te urăşte şi care te va călca în picioare fără să-ţi arunce nici măcar vreo privire. Eu, cel care îţi va cresta chipul cu vorbe dure, şi care apoi îţi va obloji rănile cu aceleaşi flegme acide. Şi tot EU voi rânji cu satisfacţie morbidă când te voi vedea schimonosit de durere. Capul ce ţi-l vei lua în bot ţi se va sculpta adânc în creier, suficient de adânc încât să nu uiţi niciodată că există un preţ destul de scump pe care îl vei plăti pentru că m-ai minţit…

TU eşti tot ce înseamnă excrement, vomă, mizerie, umbră asupra pământului, inutil etc. Alege ce îţi place ţie, ce te consideri tu mai mult. Dar corect nu vei alege niciodată. Pentru că până şi pe tine te minţi…