… se afundă ca plumbul şi iese ca frunza
EU am să îţi povestesc puţin despre tine, care minţi fără neruşinare.
TU eşti toată tagma umană, rasă stilată şi fină, elegantă şi domnească.
TU eşti politicianul care îmi vâră pe gât nimicuri electorale, îmi promite viaţă la nivel înalt, îmi promite buzunarele decent conturate, dar de fapt mă minte. Mi-e scârbă de mârşăviile tale şi de vorbele diabetice cu care scuipi gloata. Zi de zi mă împiedic de umbra ta şi mă roade faptul că exişti. Mă macină pe dinăuntru şi nu mă face decât să simt pentru tine un dispreţ total şi o dorinţă vie de a te vedea dormind în propriul tău jeg. Mă întreb uneori dacă ai discernământ, dacă ai suflet, mai bine spus. Tu pretinzi că ai, că eşti alături de mine, că lupţi pentru mine şi cu mine. Dar EU ştiu că pentru tine sunt doar o sursă de venit, o posibilă grămăjoară de verzişori, sau probabil un plin pentru bolidul tău. Şi rânjeşti. Rânjeşti fără să îti pese că EU te voi urî şi în final te voi detrona. Te voi coborî de pe soclul tău de fildeş şi îţi voi zdrobi creierii cu vorbe de duh. Te voi hrăni cu multe organe înfipte în frigiderul tău, în timp ce ţi-aş smulge capul şi te-aş scuipa cu flegme acide, dedicate cu drag scârboşeniei tale. Şi toate acestea pentru că mă minţi…
TU eşti colegul de servici, care mă piveşte în ochi, adoptă un surâas diabolic, şi îmi vinde cele mai rotunde şi mai dulci gogoşi. Mă uit la tine şi îmi vine să îţi vâr un pumn între coaste, să urc până la bot şi să îţi şterg rânjetul cretinoid de pe fatţă, tocmai în momentul în care te gândeşti că m-ai făcut. Dar nu, nu te voi lovi. Cel puţin nu fizic. Te las să musteşti de bucurie că m-ai învins. Te las să te uiţi cum plec uşor capul. Dar tu nu ştii că EU îmi voi ţine capul plecat doar câteva secunde, după care te voi scuipa între ochi cu flegme acide, cu venin şi cu multă ură. Dar totul într-o manieră distinsă, asemenea minciunii tale. Finalul e simplu: te voi distruge, atât fizic, cât şi moral. Vei încerca să contra-ataci, dar ochii mei întunecaţi îţi vor amuţi glasul, şi pălmile-mi călite de minciunile tale se vor mula perfect pe mutra ta. Vei fi doar un ratat cu un suflet de căcat. De ce? Simplu. Pentru că mă minţi…
TU eşti amicul meu. Eşti cel care se presupune că ar trebui să mă sprijine când îmi e greu, să mă sfătuiască la nevoie. În concluzie, să îmi fie alaturi, să demonstreze definiţia lexicală a acestui cuvânt. Dar tu eşti o scârnăvie mârşavă, care mă jupoaie de viu. Tragi pielea de pe mine ca să te lăfăi în confort. Îmi frângi oasele ca să te poţi sprijini. Mă zgârii cu gheare înveninate în timp ce îmi zâmbeşti. Iar mai apoi mă îmbrăţişezi. Ca un prieten bun ce eşti. Şi atunci simt cum pulsul meu o ia razna şi cum inima bate accelerat. Totul se întunecă şi redevin EU, cel care te urăşte şi care te va călca în picioare fără să-ţi arunce nici măcar vreo privire. Eu, cel care îţi va cresta chipul cu vorbe dure, şi care apoi îţi va obloji rănile cu aceleaşi flegme acide. Şi tot EU voi rânji cu satisfacţie morbidă când te voi vedea schimonosit de durere. Capul ce ţi-l vei lua în bot ţi se va sculpta adânc în creier, suficient de adânc încât să nu uiţi niciodată că există un preţ destul de scump pe care îl vei plăti pentru că m-ai minţit…
TU eşti tot ce înseamnă excrement, vomă, mizerie, umbră asupra pământului, inutil etc. Alege ce îţi place ţie, ce te consideri tu mai mult. Dar corect nu vei alege niciodată. Pentru că până şi pe tine te minţi…
